Cei mai înstăriţi 43 de ţărani, 35 de intelectuali şi politicieni şi 15 funcţionari care au opus rezistenţă regimului comunist, au fost deportaţi într-o singură noapte. Din satul meu de baştină, Cotiujenii Mari, Şoldăneşti, la 13 iunie 1941, 53 de copii au rămas speriaţi când militarii le-au năvălit casele şi au fost forţaţi să pornească într-o direcţie necunoscută, despărţiţi de familii. Unul dintre aceşti copii a fost şi Silvia Petruşcu, care la numai 15 ani a cunoscut durerea şi frigurile Siberiei. De ea puţină lume îşi mai aduce aminte, însă notiţele ei scrise la întoarcere în casa părintească au rămas o comoară în amintirea tinerii generaţii.

În vara anului 1940 a apărut un nor negru care ne-a întunecat viaţa şi ne-a distrus familia, mai târziu mi-a răpit părinţii mei dragi. Cedarea Basarabiei de către Guvernul României ruşilor. De atunci s-au început toate cele rele şi grele pentru noi. Mămica nu mai lucra la şcoală, fiind bolnavă după paralizie. Tăticul era la şcoală, dar nu mai lucra director, iar eu eram elevă în clasa VIII la şcoala medie din sat. Un lucru care m-a indignat mult a fost scrisul în grafia chirilică şi schimonosirea limbii române, atât de frumoase şi cristaline. Se spunea „ghine” şi nu „bine”. Fratele emu avea servici la Chişinău. Acasă mă bucuram de dragostea nemărginită a părinţilor. Bunicuţa era tare bătrână, avea peste 80 de ani şi mă iubea mult. Norul cela negru creştea şi ne păştea mereu. Nimeni nu-şi putea imagina ce ne aşteaptă după un an de ocupaţie rusească. Aveam un prieten cu care ne jucam prin viile şi grădinile caselor părinteşti. Dar soarta a fost aspră cu noi, trebuia să ne despărţim pentru mult timp, păstrând în inimă cu sfinţenie o dragoste curată şi să ne vedem după război, după 25 de ani, fiecare cu familia şi cu soarta sa.

FURTUNA

În noaptea de 13 iunie 1941 a izbucnit furtuna. Deportarea întregii familii în Siberia. Seara era linişte. De vreo două-trei zile mişinau pe la primărie soldaţi. Se mai organizase o adunare secretă, fără să bănuim ce se poate întâmpla. Ne-am culcat ca de obicei pe la 23.00. Pe la orele 2 a început să latre câinele, s-au auzit paşi, apoi vorbe şi bătăi în uşă. A deschis mama uşa. Deodată s-a umplut casa cu soldaţi. Cu ei era preşedintele executivului, Petru Raţă, care i-a condus pe militari pe la casele incluse în lista deportaţilor. Soldaţii erau ruşi, înarmaţi cu revolvere. Ajungând la patul tatăţui, au ordonat: „Sculaţi-vă, sunteţi arestat! Ieşiţi toţi şi închideţi obloanele!” O să ne împuşte, ne-am gândit… Aşa de tare m-am speriat că au început să-mi tremure dinţii, de parcă aveam friguri. Îmi tremurau şi mâinile şi picioarele. Domane ce o să fie? Priveam unii la alţii speriaţi, neînţelegând ce se întâmplă. Să ne împuşte, pentru ce, căci tatl era învăţător 35 de ani în sat? Nu eram bogaţi, pământ nu aveam. Mama a fost învăţatoare 30 de ani şi a pus creionul în mâinile a două generaţii de copii. Trăiau din leafă şi din gospodăria din jurul casei. „Pregătiţi-vă de drum”, au ordonat soldaţii, „luaţi-vă bagaje până la 100 kg”. Mama a început să plângă, bunicuţa cădea pe jos, iar eu tremuaram ca varga. Au răscolit mai apoi toată casa şi nu au găsit nimic suspect. Mama a strâns ce a putut: două perne, o plapumă, un geamantan cu lengerie, 3 kg de zahăr, o pâine, 70 de ruble pe care mama i le-a pus tatei în buzunar. Ce ne aşteaptă, pe întuneric să părăseşti casa unde ai trăit şi ai muncit o viaţă? Am ieşit din casă şi am lasat-o în urma noastră sigilată.

Ne-am urcat într-o căruţă cu doi soldaţi înarmaţi şi căruţaşul a pornit spre gară. Se făcea ziuă, în drum ne-a răsărit soarele. Vagoanele pentru vite şi pentru marfă ne aşteptau. De tata ne-au despărţit, motivând că bărbaţii vor călători separat. În vagonul unde eram noi se mai aflau nouă familii. 9 mame şi 21 copii pînă la majorat. În vagon mai era soţia directorului din Căpreşti şi cei doi copii ai săi, soţia primarului din Ştefăneşti cu băiatul său. De la noi din satul Cotiujenii Mari erau 7 familii: Petruşcu, Varzari, Surugiu, Ursachi, Popescu, Galatşteni, Barbăroş. Vagoanele erau amenajate cu scânduri pentru dormit şi un veceu provizoriu dintr-o trubă rotundă, acoperită cu un cearşaf. Mama i-a rugat pe şefii de la primărie care ne-au condus să o lase pe bunicuţă acasă. Cum a ajuns sărmana acasă, nici până azi nu ştiu. S-a dus în drumul celor drepţi şi nimeni nu a putut să-mi arate unde au înmormântat-o. Uşile vagonului erau încuiate cu zăvor, iar iar pe ferestrele de sus nici nu puteai privi. Trenul avea 30 de vagoane. În alt vagon stătea o femeie operată cu 5 copii de la 1 an până la 10. Nici nu putea să-şi ridice copilul în braţe, pentru ce eram vinovaţi noi copiii? În gară la Şoldăneşti, pe bărbaţi îi puneau să facă flotări.

La asfinţitul soarelui am trecut Nistrul. Basarabie scumpă, pământ natal, când o să te ami revedem? Peste câţi ani o să revenim să-ţi sărutăm ţărâna? Nimeni nu-şi poate imagina jalea şi bocetele din vagoane. Mamele plângeau şi nu puteau înţelege de ce au fost luate de acasă. Plângeau şi copiii mai mari, neştiind ce li se vor întâmpla mai departe. Tot mai departe, plecam pe un drum necunoscut, fără întoarcere.

Natalia Ghilaşcu (din jurnalul Silviei Petruşcu)

Chiar dacă seceta din vara anului trecut a năruit speranţele multor agricultori, determinându-i pe unii să renunţe la pământ şi să ia calea pribegiei, soţii Lucia şi Alexei Ceban din satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti nu s-au lăsat duşi de valul pesimismului şi au continuat să valorifice potenţialul terenurilor agricole. Rezultatele muncii lor l-am văzut la expoziţia „Fabricat în Moldova 2008”, unde au amenajat un stand de toată frumuseţea.

Pavel Ciolcan, specialist principal la Direcţia Agricultură Soldăneşti, ne-a spus că raionul Şoldăneşti este un raion agrar care se slăveşte cu brutarii săi iscusiţi, iar soţii Ceban au fost printre puţinii care au conştientizat că pâinea va hrăni întotdeauna familia, iar cu un pic de efort va aduce şi profit.

Povestea a început de la cota valorică a părinţilor domnului Alexei. „Vedeam că totul se distruge, că munca părinţilor mei îşi pierde din valoare. Având o fire de lider, am reuşit să conving pe câţiva săteni să ne consolidăm forţele. Am privatizat o încăpere unde am construit moara, am arendat peste 300 ha de pământ din câteva primării ale raionului nostru şi cu Doamne ajute am început să muncim”, povesteşte Alexei Ceban.

Pe terenurile agricole pe care le deţineau cultivau legume şi cereale. Pentru că preţul la grâu era foarte mic, familia Ceban a decis să prelucreze toată cantitatea de grâu pe care o obţineau şi să comercializeze făina. La vânzare, însă, au întâmpinat alte obstacole – nu aveau unde să vândă făina. „Noi suntem oameni dârzi, nu ne lăsăm bătuţi cu una cu două, pomenindu-ne într-un impas am căutat soluţii care să ne ajute să câştigăm ceva bani. Astfel a apărut ideea înfiinţării unei brutării”, mărturiseşte antreprenorul.

Brutăria s-a dovedit a fi la ţanc, deoarece până atunci pâinea comercializată în sat era adusă de la brutăriile din raion. De asemenea erau dificultăţi la realizarea comenzilor pentru nunţi, botezuri şi înmormântări. Banii investiţi în această afacere au fost un credit bancar de 70 mii dolari care i-a ajutat să pună pe roate afacerea.

La Î.I. „Lucia Ceban” obţinerea pâinii este un ciclu complex, de la cultivarea grâului, obţinerea făinii şi până la coacere, de aceea consecinţele secetei din vara anului trecut nu le-a afectat activitatea. Zilnic, ei produc câte 1000-1500 de pâini pe care le comercializează în patru magazine din satele Cotiujenii Mari, Rogojeni şi Cobâlnea. Şi deşi la sate se obişnuieşte să se coacă pâinea individual, afacerea este prosperă, pentru că nunţile, înmormântările şi botezurile nu se termină niciodată. Preţul unei chifle de 400 gr. este de 3 lei, colacii simpli costă de la 3,5 lei până la 5,5 lei, în funcţie de calitatea făinii şi de mărimea colacului, iar pentru o pereche de colaci pentru nănaşei, mirii trebuie să plătească în jur de 100 lei.

„Arta de a împleti colacii am învăţat-o de la străbunei. Angajaţii brutării îşi amintesc de lecţiile bunicele lor, dar mai adăugă un pic din fantezie şi obţinem nişte colaci de o rară frumuseţe”, povesteşte cu mândrie Lucia Ceban.

Deşi afacerea îi merge bine Alexei Ceban ne-a mărturisit că nu se opreşte aici, el intenţionează să deschidă o mini-fabrică de conservare a legumelor şi o mini fabrică de prelucrare a laptelui. „Eu nu ştiu să cânt şi nici nu am îndeletniciri meşteşugăreşti, eu ştiu să prelucrez pământul şi să obţin profit din el şi ar fi păcat să nu valorific acest talent”, a mai spus antreprenorul.

Aliona POSTICĂ

http://www.api.md/articles/4395/index.html

O linie clandestină de contrafacere şi comercializare a băuturilor alcoolice a fost depistată recent de ofiţerii Secţiei „Nord” de prevenire şi combatere a delictelor cibernetice, informatice şi transnaţionale a Ministerului Afacerilor Interne. Poliţia a fost sesizată precum că un bărbat din satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti îmbutelia băuturi spirtoase contrafăcute chiar la domiciliul său, după care le comercializa consătenilor săi.

Astfel, oamenii legii au descins la gospodăria lui Mihail Iobangi, în vârstă de 50 de ani, din satul Cotiujenii Mari, Şoldăneşti.

Iobangi a fost surprins de poliţie în momentul în care comercializa 180 de sticle de votcă „Hlebnaia” şi 50 de sticle de coniac îmbuteliat în sticle de votcă „Hlebnaia”. Suma partidei de marfă se ridică la circa 6500 de lei.

După ce au efectuat o percheziţie de specialitate, la domiciliul bărbatului au fost depistate circa 45 litri de alcool etilic, 183 de sticle de rachiu „Hlebnaia” cu volumul de 0,5 litri, 52 de sticle de coniac îmbuteliat în sticle de votcă cu aceeaşi denumire, 80 de sticle goale de vodcă „Hlebnaia”, „Perfect” şi „Spicuşor”, 40 de capace pentru aceste sticle, canistre şi aparataj special de îmbuteliere şi contrafacere a băuturilor alcoolice şi o maşină manuală pentru conservarea alcoolului. Valoarea mărfurilor depistate constituie circa 12 500 de lei.

Cercetările de specialitate ale poliţiei au stabilit că Iobangi procura materia primă în cantităţi en gross din municipiul Chişinău. Iniţial delicventul comercializa alcoolul de proastă calitate la litru consătenilor săi, preţul variind între 25 şi 30 de lei. De mai bine de trei luni, însă, Iobangi îmbutelia alcoolul în sticle de sub diverse băuturi alcoolice şi le comercializa la preţ de 15 lei per o sticlă.

În prezent, în privinţa lui Iobangi a fost întocmit un proces-verbal în baza art. 152 cu indicile 5 CCA RM. Potrivit legislaţiei persoana culpabilă de „Producere, comercializare, transportare sau păstrare a băuturilor alcoolice falsificate” riscă să achite o amendă de pînă la 6 000 de lei cu confiscarea mărfii contrafăcute.

Centrul de presă al MAI
7 mai 2009

7216 Cotiujenii Mari, Raionul Soldăneşti, Moldova

Telefon : ‎+373 272 74401
Telefon : ‎+373 272 74402
Telefon : ‎+373 272 74403
Fax : ‎+373 272 74403

Anul înfiinţării 1991
Tax Identification Number/Cod fiscal: 1007601003954

Aici puteti gasi datele despre vreme http://meteo2.md/ro/Prognoza_Meteo/%C5%9Eold%C4%83ne%C5%9Fti/Cotiujenii_Mari/

În ultimul timp, investitorii străini deschid ateliere de producere a confecţiilor în regiunile rurale ale ţării. Acest fapt şi explică exportul de îmbrăcăminte în valoare de peste 300 mln USD pe piaţa UE. Sectorul industriei uşoare l-a avansat pe cel vinicol cu o pondere de 20% din export. Pentru majoritatea persoanelor de la sae, locurile de muncă din ateliere reprezintă unica sursă de venit. Anul trecut, în s. Cotiujenii Mari, Şoldăneşti, s-a deschis un atelier, unde urmează să descoper că acesta a fost, pe o perioadă, închis.

Un reportaj audio de la Cotiujenii Mari

Un profesor pe „puntea vieţii”

Zilele trecute, într-o atmosferă luminată într-un local amenajat în stil de Casă Mare, la Liceul “Natalia Dadiani” din Chişinău, profesorul Vasile Minte, un om care a trecut cu demnitate prin vitregiile timpurilor sovietice, şi-a lansat cartea de memorii „Puntea vieţii mele”, apărută la Editura „Universul”. Luând cuvântul, Titus Ştirbu, directorul editurii, a menţionat că „această carte reprezintă nu numai peripeţiile din copilărie şi tragediile lui Vasile Minte, în ea sunt peripeţiile tuturor copiilor generaţiei războiului şi tragediile acestora. Este o carte despre neamul nostru, despre cele întâmplate până la şi după 1940”.
Prezent la manifestare, Gheorghe Urschi, fostul învăţăcel al lui Vasile Minte, a spus că lecţia pe care a primit-o de la primul învăţător la şcoala din Cotiujenii Mari „durează o viaţă”. Cunoscutul umorist le-a sugerat învăţăceilor de azi ai lui Vasile Minte de la Liceul “Natalia Dadiani”, unde şi-a întemeiat o catedră de estetică, să fie atenţi să n-o păţească cum a păţit-o el, când dirijorul de cor Vasile Minte a rupt arcuşul viorii de capul lui.
Mai mulţi vorbitori au menţionat că numele lui Vasile Minte este legat de promovarea culturii noastre populare, mai ales prin cercurile de teatru şi dansuri populare de la Cotiujenii Mari, dar şi prin intermediul orchestrelor şi al corului pe care le-a dirijat. La lansare au mai participat compozitoarea Daria Radu şi Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor, care i-a spus lui Urschi că a fost o fericire să-l aibă de dascăl pe autorul cărţii „Puntea vieţii mele”.

Valentina Basiul,
TIMPUL

Preşedintele Partidului Popular Republican, ales la 28 mai 2005 la Congresul I al partidului.

S-a născut la 13 mai 1959 într-o familie de intelectuali din satul Cotiujenii Mari raionul Soroca.
În anul 1981 absolveşte Facultatea de Drept a Universităţii de Stat.
În perioada anilor 1981-1986 activează în diverse funcţii: stagier, anchetator la
Procuratura Străşeni, anchetator superior la procuraturile raioanelor Frunze şi Sovietic ale capitalei.
În anul 1986 este angajat în funcţia de referent superior al secţiei juridice în aparatul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM.
Între 1990-1992 activează în calitate de consultant superior al conducerii Parlamentului Republicii Moldova.
În anii 1992-1993 exercită funcţia de director al serviciului acte prezidenţiale şi relaţii cu Parlamentul Republicii Moldova şi Cancelaria Guvernului Republicii Moldova.
Din anul 1990 şi pînă în anul 1998 exercită înalta misiune de deputat în Parlamentul Repuplicii Moldova.
În anii 1993-1994 activează în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru probleme de drept a Parlamentului Republicii Moldova de legislatura XII-a.
În anii 1994-1995 este vicepreşedinte al Parlamentului de ligeslatura a XII-a, preşedinte al Comisiei pentru reforma judiciară şi de drept, membru al comisiei pentru difinitivarea textului noii Constituţii.
În anul 1996 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.
La 22 mai 1998 este numit în funcţia Viceprim-ministru.
În anii 1999-2000 deţine funcţia de Prim Viceprim-ministru al Guvernului.
La 26 martie 2004 în cadrul Conferinţei a V-a Naţionale a Partidului Ţărănesc Creştin
Democrat este ales preşedinte al acestei formaţiuni social-politice.
La 28 mai 2005 Conferinţa a VI-a Naţională a Partidului Ţărănesc Creştin Democrat (Congresul I al PPR) schimbă denumirea formaţiunii în Partidul Popular Republican şi îl alege pe Nicolae Andronic în calitate de preşedinte al noului partid.

Nicolae Andronic este doctor în filozofie în domeniul dreptului, autor al multor proiecte de legi şi studii în domeniul dreptului. A scris cărţile „Opt ani în parlament”, „Suveranitatea de Stat a Republicii Moldova”.

Este căsătorit, tată a doi copii.

Afiş cu spectacolul Lume, lume, hai la glume cu Gheorghe Urschi

Gheorghe Urschi (n. 18 ianuarie 1948, satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti) este un actor, regizor şi umorist din Republica Moldova.

Biografie

Gheorghe Urschi s-a născut la data de 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari din raionul Şoldăneşti. A urmat cursuri de actorie la Şcoala de teatru “Boris Şciukin” din Moscova (1965-1969).

După absolvirea studiilor la Moscova, a fost angajat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău. A regizat mai multe spectacole, a jucat în multe piese de teatru. Urschi a scris câteva cărţi: Dealul fetelor, Insula adolescenţei, Băiatul cu chitara, Cazuri şi necazuri, Eu sar de pe fix şi piese de teatru: Testamentul.

Urschi este cunoscut în special ca realizator de emisiuni umoristice, în care ia în derâdere prostia omenească şi în care îl are alături pe actorul Gheorghe Pârlea, cu care face un tandem reuşit de creaţie de câţiva ani buni ^[1]. De asemenea, a regizat şi două filme de lungmetraj: Cine arvoneşte, acela plăteşte (1989) şi Văleu, văleu, nu turna! (1991).

Gheorghe Urschi este căsătorit şi are doi copii.

Filmografie

• Cine arvoneşte, acela plăteşte (1989)
• Văleu, văleu, nu turna! (1991)

Aprecieri critice

„Gheorghe Urschi este regele umorului din R. Moldova. El scrie piese, le regizează, şi tot el le joacă. Umorul lui nu este răutăcios. Ce să vă mai spun… Puţini sunt ca el. Le-aş sugera celor de la televiziune să-l tolereze, să nu-l scoată din grila de emisiuni, pentru că un al doilea Urschi nu avem ^[2].”

(Gheorghe Pârlea)

Note

1. ^ Flux, 18 ianuarie 2008 – La mulţi ani, Gheorghe Urschi!
2. ^ Gheorghe Urschi serbează astăzi “de două ori câte 20 de ani”

Legături externe

• Scenete comice cu Gheorghe Urschi